În noaptea dintre ani, Metrorex introduce staţiile Şaorma Dristor 1, Şaorma Dristor 2 şi La Haleală

Scris de Mihai
@
30 decembrie 2013 10:28
În noaptea dintre ani, Metrorex introduce staţiile Şaorma Dristor 1, Şaorma Dristor 2 şi La Haleală

„Urmează staţia Genin, cu peronul pe dreapta şi nu mai avem de berbecuţ” sau „Trenul circulă în direcţia La Haleală” sunt doar două din mesajele pe care bucureştenii le-ar putea auzi în noaptea de 31 decembrie, dacă circulă cu metroul. Asta după ce Metrorex a decis să acorde cetăţenilor şansa de a se drege după excesul de alcool cu o şaorma cu de toate.

Iniţiativa Primăriei a fost pusă în practică cu ajutorul aurolacilor, care au săpat zi şi noapte pentru a lega staţiile de metrou de casele de marcat de la şaormerii. Cel mai repede a fost construit pasajul Gara de Nord – La Haleală, dată fiind abundenţa mâinii de lucru recrutată eficient de consilierii locali din gurile de canal din preajma gării.

„Dacă ne dădea Oprescu nouă proiectul, amărâţii ăia din Drumul Taberei aveau acum metrou. Am unit Maverick cu Lujerului şi Geninu’ cu Ştefan Cel Mare în doar 2 zile”, susţine Robert Acrişor, un aurolac de 40 de ani. „Şi nici nu ar fi costat milioane de euro, ci maxim 20 de găleţi de solvent şi o sută-două de pungi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi