În sfârşit, Guvernul ia măsuri anti-caniculă: „Mărim TVA-ul la 38%”

Scris de Ionuț Foltea
@
9 august 2013 11:19
În sfârşit, Guvernul ia măsuri anti-caniculă: „Mărim TVA-ul la 38%”

Guvernul Ponta a decis să ia primele măsuri împotriva caniculei, strategia principală fiind creşterea TVA-ului la 38%.

„Analizând prognozele pe termen mediu şi consultându-ne cu INMH-ul şi cu FMI-ul, ne vedem nevoiţi să dăm o lovitură preventivă caniculei, mărind TVA-ul la 38%”, a declarat premierul Victor Ponta. Potrivit premierului, măsura intră în vigoare imediat, codul portocaliu de caniculă urmând să fie ridicat imediat ce se lasă seara.

Potrivit experţiolor INMH, noul TVA ar putea reduce efectele caniculei cu până la 80%, Guvernul promiţându-le oamenilor preţuri atât de mari că-i vor lua sudorile reci.

Premierul Ponta avertizează cetăţenii că efectele noului TVA se simt cel mai bine dacă se evită orice tip de mişcare, un eventual protest putând da peste cap toată strategie.

„Nu e bine să se înfierbânte, e împotriva ideii de reducere a disconfortului termic. La fel, un protest în stradă înseamnă insolaţie, deshidratare şi alte pericole de acest gen”, a mai declarat Ponta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi