În sfârşit o recunosc şi americanii! Întreg sectorul 5 al Capitalei e o închisoare secretă CIA
Bănuielile vechi de zeci de ani ale multor bucureşteni par să se confirme! Deşi existau indicii clare în acest sens, americanii au recunoscut abia aseară că întreg sectorul 5 al Capitalei era, de fapt, o imensă închisoare secretă a CIA.
“Mai bine de 200.000 de suspecţi de terorism provenind din Orientul Mijlociu îşi duceau traiul închişi în temutul sector 5, în nişte condiţii absolut inumane”, povesteşte un fost gardian din cartierul Zeţari. “Înăuntru era legea junglei: ţigările erau mai valoroase decât banii, toate conflictele se tranşau cu sabia iar cel mai versat dintre vieţaşi, teroristul internaţional Abdulaziz Abdulrahman Al Hamid, zis Vanghelie, fusese ales ‘primar’ şi domnea peste ceilalţi deţinuţi cu un pumn de fier.”
“Singurul contact al deţinuţilor cu lumea exterioară era emisiunea lui Măruţă, unde aceştia prestau uneori muncă forţată, ca invitaţi”, adaugă gardianul. “De acolo mai aduceau bunuri necesare în închisoare, precum ţigările, şlapii sau ochelarii de soare. Dar erau atent supravegheaţi, să nu strecoare între două manele un strigăt de ajutor.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.