Încă nu am scăpat! PNL a anunţat că e rândul lui să susţină graţierea corupţilor

@
4 mai 2017 18:25
Încă nu am scăpat! PNL a anunţat că e rândul lui să susţină graţierea corupţilor

Foști dar și actuali lideri ai PNL au susținut astăzi o conferință de presă comună în care au explicat de ce au chiulit la dezbaterile din comisia în care s-au dat amendamente pe legea grațierii. „Noi eram programați pentru mâine la amendamente, așa ne-am înțeles cu PSD și ALDE, mâine să suținem grațierea corupților”, a declarat Alina Gorghiu, fost președinte al PNL.

Președintele interimar al partidului, Raluca Turcan, a precizat și ea că în zilele următoare vor fi depuse amendamente la legea grațierii. „Spre deosebire de colegii din PSD, noi susținem clar ca persoanele vinovate de acte de corupție să fie grațiate dar și mărirea punctului de pensie cu 25%, pentru că ne gândim și la bătrâni, nu doar la colegii noștri din pușcărie”, a declarat Raluca Turcan. 

Liberalii vor depune mâine amendamentele la legea grațierii, urmând ca săptămâna viitoare acestea să fie retrase și depuse de cei de la ALDE, urmați de cei de la UDMR la jumătatea săptămânii. Dezbaterile în comisie vor fi reluate peste două săptămâni când este programat Șerban Nicolae cu un noi proiect de lege a grațierii, diferit de acesta de acum sau de ordonanța 13, dar care spune, în esență, același lucru. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi