TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Inspirat de tunurile cu zăpadă, Negoiță a dat drumul la tunurile cu borduri din Sectorul 3

Scris de Călin
@
15 decembrie 2023 11:41
Inspirat de tunurile cu zăpadă, Negoiță a dat drumul la tunurile cu borduri din Sectorul 3

Cetățenii din Sectorul 3 au fost azi sub asediu, după ce primarul Robert Negoiță a avut o idee cel puțin interesantă. După ce a auzit la televizor că se pregătesc tunurile de zăpadă pe Valea Prahovei, edilul s-a gândit c-ar trebui să facă și el la fel.

„Am luat repede niște tunuri de zăpadă pe care le-am modificat astfel încât să poată zbura borduri din ele”, a explicat Negoiță. „Avem atât de multe borduri de pus în sectorul 3, câteva miliarde, și e păcat să le pună muncitorii cu mâna, una câte una. Le vom pune cu tunurile de borduri.”

Primarul spune că astfel ritmul de pus borduri în Sectorul 3 va fi de neegalat. „Vom pune de cinci-șase ori mai multe borduri decât oricare altă primărie din țară, nimeni nu va fi la nivelul nostru”, este convins Negoiță. „Cât despre cei care se tem să nu-și ia o bordură în cap, să stea acasă sau să-ți pună o cască pe cap.”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi