Iohannis a anunțat că va merge naș al nunta fiului lui Dragnea, că „așa îl obligă Constituția”

@
14 august 2018 08:45
Iohannis a anunțat că va merge naș al nunta fiului lui Dragnea, că „așa îl obligă Constituția”

Președintele a declarat ieri, la conferința de presă organizată la aproape trei zile după ce i-au fost bătuți alegătorii în stradă, că nu e bine să fie violențe și că statul de drept trebuie menținut în continuare, să aibă cine să dea salariile și tichetele de vacanță. Totodată a zis și că trebuie să fie naș la nunta fiului lui Dragnea că așa îi cere Constituția. 

Președintele a invocat o decizie CCR care invocă un precedent petrecut în timpul mandatelor președintelui Traian Băsescu, care și el a fost naș pe la nunți de mafioți. „Atribuțiile mele de președinte îmi cer clar să negociez cu o serie de nuntași într-un caz de răpire de persoană. Eu trebuie să stabilesc cât să le dau celor care comit o ilegalitate, bani sau bere, ca să elibereze pe soția mirelui”, a declarat președintele.

Acesta spune că își va îndeplini misiunea conform îndatoririlor și limitelor impuse de Constituție, asta însemnând că va sesiza și instituțiile abilitate în cazul în care meniul nu este corespunzător, peștele cam vechi sau friptura cam arsă. Totodată va putea alege cam o dată pe oră ce melodie să se pună, iar lăutarii sunt obligați să menționeze acest lucru public de fiecare dată, conform legii 544/2001, a liberului acces la informații, strigând „și pentru nașul mareeeeee, să trăiască!”.  

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi