Iohannis a împins pe scări o băbuță, că o bănuia că vrea să voteze cu PSD
Prezent încă de dimineață în secția de votare, Klaus Iohannis continuă să ajute PNL-ul cum poate el mai bine. Printre altele, președintele a împins o băbuță pe scări, c-o bănuia că vrea să voteze cu PSD. După care a chemat mascații s-o aresteze, pe motiv că ar vinde ilegal pătrunjel în incinta școlii unde e secția de votare.
Ulterior, președintele a reperat la coadă la vot un hipster, despre care avea motive serioase să creadă că va vota cu USR-ul, așa că Iohannis i-a plantat niște marijuana în ghiozdan, după care a pus mascații să-l percheziționeze și să-l aresteze și pe el. Doar că, ghinion: până a chemat Iohannis mascații hipsterul fumase deja marijuana, așa că mascații n-au mai găsit nimic asupra lui.
Revenit la Cotroceni, Klaus Iohannis a început să sune la secțiile de votare din Teleorman, Giurgiu, Buzău sau Botoșani unde PSD-ul scoate în mod tradițional procent mare de voturi și să anunțe că-n urne se află o bombă, sperând că votarea va fi astfel întreruptă în acele secții.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.