Iohannis retrage brusc nominalizarea lui Cioloş. Se pare că acesta nu ştie golf

Scris de Vasile
@
12 octombrie 2021 08:33
Iohannis retrage brusc nominalizarea lui Cioloş. Se pare că acesta nu ştie golf

Chiar dacă era chitit să le paseze cartoful fierbinte celor de la USR, Iohannis e un om al principiilor! Preşedintele a anunţat azi că nu-l mai nominalizează pe Cioloş pentru funcţia de premier după ce presa a dezvăluit că acesta habar n-are să joace golf.

„Nici golf, nici schi, mai exact. Mă întreb ce face omul ăsta în timpul liber”, a completat Iohannis. „Sincer, n-am nevoie, România n-are nevoie de un premier cu care să mă duc în vacanţă de 19 ori pe an şi să… şi să ce? Să ne uităm unul la altul? Să jucăm canastă? Tabinet? Bambilici?”

„Lui Cioloş îi place în aer liber, nu e genul care să refuze un concediu, dar el e cu yoga, cu meditaţia, cu zenul. Am eu destul zen în cap pentru toată lumea”, a continuat să glumească preşedintele, în faţa unui public care sforăia puternic.

În timpul discursului lui Iohannis, lui Marcel Ciolacu i-au ieşit două crose din sacou, transmit câţiva martori oculari.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi