Iohannis se implică în problema sirienilor. Se duce la graniţă şi le ţine discursuri până îi alungă

Scris de Ionut
@
15 septembrie 2015 12:37
Iohannis se implică în problema sirienilor. Se duce la graniţă şi le ţine discursuri până îi alungă

Începe războiul psihologic! Preşedintele Iohannis se va deplasa personal la frontierele României şi le va distruge nervii sirienilor ţinându-le discursuri lungi şi extrem de plictisitoare, despre subiecte care nu interesează pe nimeni.

Un sirian scăpat din temniţele lui Başar Al-Assad spune că nici când era torturat nu era aşa de rău: “Eu încerc să ajung în Occident şi el îmi vorbea despre educaţie, despre igiena lehuzelor, despre zarurile cu care e bine să faci poartă în casă la table şi alte asemenea subiecte”, spune Hassan Al-Zaraf, refugiat sirian.

Jandarmii unguri confirmă: “Când a început Iohannis să vorbească, au fugit sirienii mai rău decât când l-am dat cu gaze lacrimogene. Au fugit chiar şi colegi de-ai noştri, pentru că plictiseala îi termina psihic. În prezent, după un discurs de 3 ore al lui Iohannis, la tabăra de refugiaţi din Serbia mai sunt doar 10-15 inşi, care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu darul surzeniei şi nu-l pot auzi pe Klaus şi inepţiile lui care n-au legătură cu nimic concret.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi