Ion Iliescu și-a luat țeapa vieții cu afișele Red Army Choir: s-a extaziat că ne ocupă iar rușii!

Iată că Sala Palatului produce nu doar calamități fonice precum Horia Brenciu sau Ștefan Bănică Jr., ci și bucurii pentru milioane de români. Aici intră crunta dezamăgire produsă lui Ion Iliescu de afișele corului Armatei Roșii, ce-au împânzit Bucureștiul. Fluturându-și sacoșa de pânză în care-a uitat să pună și ochelarii de citit, celebrul criminal necondamnat a întâlnit în plimbarea-i matinală mai multe astfel de afișe. Oprindu-se la fiecare cu o pioșenie cehoviană, le-a mângâiat și sărutat îndelung, murmurând copleșit de emoție: “măi dragă… măi dragă, sunteți aievea sau visez?”

Convins că în sfârșit a sosit clipa îndelung așteptată, Iliescu a rămas consternat aflând că nu e vorba de o nouă ocupație rusească – echivalentul la comuniștii decrepiți al celei de-a doua veniri a lui Iisus. Revoltat, nea Nelu și-a înfierat cu mânie proletară cealaltă mare iubire, pe lângă doamna Nina, arătându-se dezamăgit chiar de Putin: „Mulți mă fac pe mine cârpă kaghebistă, da’ nu se uită la băiatu’ ăsta. Moale, slab, șovăielnic! Păi când ai așa un moment favorabil, în loc să mâni tancurile încoace, tu trimiți doar câțiva lăutari îmbrăcați frumos?! Rușine!”

Apropiații cuplului spun că de ciudă, nea Nelu a bătut-o pentru prima dată în viață pe doamna Nina, cu un număr aniversar din Pravda. El era de mult gata să-i întâmpine cum se cuvine pe neoeliberatori – cum îi place să-i numească. „Pregătisem chiar foaia cu mulțumirile pentru mineri, din ’90, că se potrivește. E un pic pătată, că i-a curs niște magiun din gură lui Zgonea, dar cuvintele sunt intacte. Din păcate, acești tovarăși muzicanți au întinat nobilele idealuri de ocupație ale Armatei Roșii!”, a tunat scârbit nea Nelu.