Irlandezul beat care a pătruns în Parlament e șeful comisiei juridice la Senat
Îl mai țineți minte pe irlandezul beat care a pătruns în Casa Poporului? Acesta a sărit gardul de la Parlmanet, a spart un geam la demisol și a pătruns în clădire, fiind oprit într-un târziu de SPP-iști și jandarmi.
Deși în seara respectivă a fost dus în arest, irlandezul a ieșit a doua zi din secția de poliție și s-a dus din nou la băut. Apoi, tot pe la patru dimineața, a intrat din nou în sediul Parlamentului, de data aceasta nemafiind detectat.
Cum abia reușea să se exprime în română și părea complet debil, acesta a fost confundat dimineața cu un senator. Mai mult, dând de bufetul parlamentului, unde prețurile sunt mici nu doar la mâncare ci și la băutură, nu a mai putut să plece de-acolo și, în cele din urmă, a fost ales chiar președinte al comisiei juridice a Senatului, în timp ce titularul postului era plecat la furat. Colegii din parlament spun că nu și-au dat seama că nu este un senator real pentru că vota oricum orice prostie și semna fără rușine orice hârtie ca să ajungă mai repede pe holuri la țigară.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.