Josnic! Ca să alunge refugiaţii, Germania a ridicat la graniţă un panou cu “Bun venit în România”
Germania a scăpat de grija refugiaţilor! Cu câteva ore în urmă, nemţii au început să ridice la graniţele ţării panouri imense cu “Bun venit în România”, alungându-i instantaneu pe majoritatea sirienilor care se îngrămădeau să intre.
Pentru un plus de credibilitate, guvernul german i-a obligat pe vameşi să ia lecţii de limba română. “Imigranţii care intră în Germania dinspre Austria vor avea surpriza să fie întâmpinaţi cu pâine şi sare, steaguri tricolore, muzica lui Furdui Iancu şi un călduros ‘Bine aţi venit’ în româneşte. Evident, majoritatea sunt terifiaţi şi dau bir cu fugiţii”, a declarat Erwin Hodensack, şeful Poliţiei de frontieră din landul Oberscheissen. “Doar câţiva nu se lasă păcăliţi, dar pe ăia îi primim, că sunt băieţi deştepţi”
„Toată lumea spunea că încolo e Germania, dar am văzut tăbliţa cu România şi nu mai ştiu ce să cred. Oi fi traversat eu Mediterana într-un butoi, dar riscul ăsta nu sunt dispus să mi-l asum. Mă duc acasă”, a exclamat un imigrant.
Ungurii şi austriecii consideră că, deşi ingenioasă, tactica nemţilor e destul de laşă. “Noi acum drept cine ne mai putem da?”, s-au plâns reprezentanţii celor două ţări aflate pe traseul refugiaţilor sirieni.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.