Klaus Johannis explică de ce n-are copii: Nimănui nu i-a plăcut Salamul Săsesc
Replică devastatoare a candidatului PNL la criticile Gabrielei Vrânceanu-Firea! Într-o conferinţă de presă susţinută la Autobaza Găeşti cu ocazia Festivalului Glumelor de Autobază, Klaus Johannis a explicat de ce nu a făcut până acum copii, făcând o trimitere cu totul neamuzantă la un mezel intens promovat în urmă cu câţiva ani.
“Pur şi simplu nu i-a plăcut nimănui Salamul Săsesc”, a recunoscut Johannis, făcându-le să roşească pe zecile de femei găeştene. “Ce era să fac? Eu încerc să le explic că salamul de Sibiu e un produs de lux, dar când aud că de fapt e Salam Săsesc, se strâmbă şi spun că-s vegetariene.”
“Acum înţelegi, Gabi Firea? Acum înţelegi?!”, şi-a încheiat Johannis alocuţiunea, izbucnind – pentru prima oară în viaţă – în lacrimi. Înduioşat, publicul adunat în incinta Autobazei Găeşti a aplaudat minute în şir curajul liberalului sibian.
Times New Roman revine pe ecrane. Din 19 octombrie, ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.