Mama lui Trump pune piciorul în prag: Să nu cumva să anexezi Groenlanda cu capul gol
Mama lui Donald Trump, tanti Rodica Trump de la 7, are un avertisment extrem de dur pentru fiul său! Aceasta a aflat de la alţi şefi de stat că lui Donald Trump i s-a pus pata să anexeze Groenlanda, o insulă extrem de friguroasă, unde trage curentul.
Dacă va anexa însă Groenlanda cu capul dezvelit, preşedintele Americii riscă să fie chemat imediat acasă şi să nu mai aibă voie la televizor sau la calculator o săptămână întreagă.
„Când erai tu mic, a fost la noi la bloc un băiat, nu-l ştii tu, care tot aşa s-a dus să anexeze Groenlanda. S-a dus în gerul ăla transpirat şi cu capul gol, a făcut gâlci, pneumonie, l-au dus la spital cu ambulanţa”, i-a explicat Rodica Trump fiului său.
„Să-ţi iei căciulă, fular, mănuşi. Şi ai voie să anexezi doar până la ora 7, după aia vii acasă fără discuţii că am făcut ciorbă de târtiţe”, a adăugat mama liderului de la Casa Albă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.