Măsuri dure împotriva blocajelor de pe autostrăzi! Guvernul ia în calcul interzicerea autostrăzilor
Ultimele câteva weekenduri, când Autostrada Soarelui a fost sufocată de autovehicule, au stârnit discuţii aprinse în Ministerul Transporturilor. Pentru a preveni în viitor blocajele de pe autostrăzi, spune ministrul Dan Şova, autostrăzile ar putea fi interzise curând pe teritoriul României.
“În fiecare vară ne lovim cu aceeaşi problemă: blocaj pe A1, blocaj pe A2”, a declarat Şova. “Mii de români cad pradă blocajelor, iar guvernele anterioare n-au mişcat un deget. Mai rău, au extins Autostrada Soarelui până la Constanţa, lungind blocajul cu câteva zeci de kilometri.”
“Noi suntem pregătiţi să luăm taurul de coarne. Din 2015, nicio autostradă nouă nu-i va mai ameninţa pe români, iar cele aflate în funcţiune vor fi astupate cu diguri, pentru a împiedica revărsarea în Bucureşti a blocajelor existente. Orice român prins construind o autostradă, chiar şi în propria curte, va plăti o amendă usturătoare”
“Autostrăzile duc la blocaje pe autostradă, în timp ce drumurile judeţene duc doar la blocaje pe drumul judeţean, mai naturale şi mai uşor de explicat”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.