Metrou Drumul Taberei: cârtiţa Filofteia a ieşit la suprafaţă, dar a văzut că e Firea primar şi s-a băgat la loc

Scris de Vasile
@
27 iulie 2017 18:25
Metrou Drumul Taberei: cârtiţa Filofteia a ieşit la suprafaţă, dar a văzut că e Firea primar şi s-a băgat la loc

Lucrările la tunelul metroului din Drumul Taberei erau cât pe-aci să se termine! În cursul acestei după-amiezi, ultima cârtiţă uriaşă a ieşit la lumină în zona Parcului Operei, eveniment transmis în direct de mai multe televiziuni. Din păcate, câteva minute mai târziu, cârtiţa Filofteia a intrat înapoi în subteran după ce a aflat pe cine au votat bucureştenii la Primărie.

“Eu nu stau aici, frate, ai înnebunit”, ar fi huruit dinţii de diamant artificial ai imensului cap de foraj către unul dintre muncitori chiar înainte să dispară în măruntaiele pământului, amânând deschiderea metroului cu încă 3, poate 4 ani.

Potrivit apropiaţilor, cârtiţa Filofteia chiar spera ca, după calamitatea Oprescu, locuitorii Capitalei să “se trezească naibii”, însă la vederea Gabrielei Firea utilajul ar fi zbughit-o înapoi în văgăuna lui, ca să nu se trezească vopsit în roz în mijlocul unui concert de muzică populară.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi