TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mii de români, încântaţi că au un pretext să nu-şi mai plătească gazele: Sancţionăm Rusia!

Scris de Vasile
@
10 martie 2014 10:46
Mii de români, încântaţi că au un pretext să nu-şi mai plătească gazele: Sancţionăm Rusia!

Pe fondul evenimentelor recente din Ucraina, tot mai mulţi români susţin că au restanţe la gaze din principiu, nu din cauza sărăciei! Aceştia susţin că sancţionează diplomatic Rusia, şi că întreruperea serviciilor ar reprezenta din partea companiilor de gaze un abuz împotriva conştiinţei lor civice.

“E adevărat, nu ne-am mai permis să… pardon, n-am mai vrut să plătim gazele de două luni. Nu vrem să-i îmbogăţim pe ruşii asupritori”, spune Decebal Popescu, capul unei familii de activişti cu centrală proprie din cartierul Rahova. “O să ne gândim să le mai plătim abia la primăvară, când domnul Putin îşi va revizui atitudinea faţă de Polonia, sau unde şi-a trimis armata, că nici televizorul nu-l plătim în semn de protest.”

Ameninţat cu tăierea gazelor, “Gandhi de Bucureşti” rămâne ferm pe poziţia sa, convins că tribunalele internaţionale îi vor da dreptate. “Ce credeţi că o să se întâmple când aud judecătorii de la CEDO că ne-aţi condamnat să tremurăm de frig din motive politice?”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi