Mii de români o roagă pe Elena Udrea să umble mai îmbrăcată, ca să nu-i dea idei Monicăi Macovei
România frumoasă e periculoasă! Mii de cetăţeni preocupaţi au semnat o scrisoare deschisă adresată Elenei Udrea, rugând-o pe candidata PMP să mai încheie câţiva nasturi şi să nu se mai afişeze în ipostaze indecente. Altfel, spun semnatarii documentului, Monica Macovei ar putea “intra la idei”.
“E foarte simpatică doamna Udrea, mai ales când dai televizorul pe mut, dar ne gândim cu groază că alţi candidaţi ar putea să adopte strategia ei de campanie. Oricât ar fi de competentă, cu toţii suntem de acord că nu vrem s-o vedem pe Monica Macovei în bikini.”, spune Decebal Popescu, capul unei familii numeroase din cartierul Berceni.
“Gândiţi-vă la copii!”, avertizează semnatarul scrisorii, precizând că o fotografie sexi cu Monica Macovei ar putea traumatiza o generaţie întreagă. “Într-o epocă fără războaie şi molime, credeam că am scăpat de asemenea griji!”
În plus, spun reclamanţii, campania cu pieptul pe afară nici măcar n-o avantajează pe candidata lui Băsescu. “Păi Ponta are sânii mai mari decât Udrea, nu trebuie decât să-i scoată la înaintare”, apreciază un designer vestimentar aflat din întâmplare în zonă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.