TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ministrul Finanţelor susţine că pilonul II de pensii a fost mâncat de şoareci

13 aprilie 2018 15:05
Ministrul Finanţelor susţine că pilonul II de pensii a fost mâncat de şoareci

Lovitură de teatru în scandalul pilonului doi de pensii. Ministrul Finanțelor a anunțat în această dimineață că acesta nici măcar nu mai există fiind mâncat în totalitate de șoarecii care umblă pe la depozite. Șansele de recuperare a sumelor adunate acolo sunt acum ridicol de mici.

„Îmi cer scuze pentru situația creată, nu am fost pregătiți pentru așa ceva și nu aveam cum să o prevedem. Probabil ați citit în presă cum zilele trecute niște șoareci din Argentina au mâncat jumătate de tonă de marijuana. Ei bine, acei șoareci, drogați fiind, și flămânzi, că știți că marijuana vă face foame, nu?, așa am auzit, deci drogații ăia au venit peste noi și ne-au mâncat și pilonul doi de la fondul de pensii, tot, tot, în minivacanța asta de paști când n-a fost nimeni să mai verifice cum stă treaba. Ce doresc să vă zic, și să transmiteți și mai departe prietenilor, rudelor și mai ales copiilor voștri. Drogul marijuahana este periculos și are efecte incredibil de nocive, cum s-a văzut și în cazul de față. Spuneți nu drogurilor”, a insistat ministrul Finanțelor. 

Șeful dispozitivului de pază al obiectivului Pilonul II de Pensii spune că a trimis un raport în urmă cu câteva zile în care atenționa cu privire la prezența rozătoarelor în incintă, ba chiar a înregistrat o conversație între doi șoricei, unul dintre aceștia transmițând un misteriosul mesaj „Pauvre, pauvre, Pussycat” care încă nu a fost descifrat de serviciul de contra-inteligență al Jandarmeriei Române. 

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi