Minune la Poarta Albă! Paznicii au găsit lespedea de la celula lui Gigi Becali dată la o parte
Surpriză de proporţii pentru paznicii penitenciarului Poarta Albă! Potrivit mai multor martori oculari, gardienii au găsit în această dimineaţă bolovanul lui Gigi Becali dat la o parte, “iar în celulă era doar un cearşaf pe care părea să se fi imprimat urma chipului său, schimonosit de durere”.
“Unii spun că Gigi Becali i s-ar fi arătat, complet transfigurat, ucenicului său Cristi Borcea; alţii vorbesc că, la auzul veştii că au fost jertfiţi milioane de miei, nea Gigi ar fi căpătat puteri supraomeneşti, ar fi deplasat bolovanul din uşă doar cu privirea şi ar fi zburat spre stână, cu aripi de lână”, povesteşte un paznic, vădit emoţionat. “Oricum, a fost o minune, şi pe oricine nu crede în ea îl invităm să vină la noi la puşcărie, să vadă pietroiul urnit din loc şi celula pustie.”
Mai puţin atinsă de fiorul religios care a străbătut astăzi Poarta Albă, conducerea instituţiei încearcă în prezent să afle motivul pentru care celula finanţatorului Stelei era închisă cu un bolovan, şi nu cu o uşă, potrivit regulamentului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.