Nedumerit. La plecarea cu avionul spre Polonia, Joe Biden s-a urcat în rezervor

Scris de Mihai
@
25 martie 2022 17:59
Nedumerit. La plecarea cu avionul spre Polonia, Joe Biden s-a urcat în rezervor

Stupoare în rândul audienței prezente pe aeroportul din Bruxelles, atunci când președintele Statelor Unite a ocolit garda de onoare greșit și a nimerit ușa de alimentare a avionului. Biden s-a cățărat în rezervor cu destulă lejeritate, și a fost auzit mormăind „Să mai schimbați și voi avionul, că din Vietnam n-am mai văzut așa ceva“.

Aflat cu doi pași în spatele lui Biden, Iohannis a fost pe fază și, ajutat de SPP-iști, a urcat și el în urmă președintelui american, pentru câteva minute de tete-a-tete.

Cei doi lideri au făcut împreună câteva bazine de kerosen, apoi au continuat discuțiile politice. Biden a propus un trabuc bun cubanez, de contrabandă, spre disperarea agenților CIA, care priveau de pe marginea rezervorului.

Iohannis a salvat situația, propunând o sticluța de palincă, în timp ce doi SPP-iști au umflat rapid colace cu rățuște având imprimate steagul României. Ușor amețit de amestecul de palincă și kerosen, Biden a declarat: „T’is what I call a think tank, Mr. Dej“.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi