Nepotismul la români: Toţi angajaţii din instituţiile de stat sunt fiii sau nepoţii cuiva

Scris de TNR
@
3 aprilie 2010 18:34

Lucruri incredibile au ieşit la iveală după incidentul numirii lui Syda în funcţia de secretar economic al Ambasadei României la Paris. Deşi tânărul a renunţat la post – în sensul că a demisionat, nu că s-a dedulcit la carne – problema de fond a rămas. Practic, toţi angajaţii din instituţiile de stat sunt fiii sau nepoţii cuiva.

„Problema nepotismului există şi ea începe să se manifeste încă de la grădiniţă, când bunicii vin să-şi ia odraslele, la sfârşitul orelor de program. Pe cine credeţi că aleg? Pe propriii nepoţi”, trage un semnal de alarmă Vicenţiu Grădinaru, preşedintele asociaţiei Mătuşa Tamara, axată pe combaterea nepotismului.

Vicenţiu Grădinaru susţine că în instituţiile de stat trebuie angajaţi oameni integri, care „n-au mamă, n-au tată şi, dacă se poate, nici unchi sau mătuşi”.

„Este inacceptabil ce se întâmplă acum, oridunde te duci în instituţiile noastre dai peste fiul sau nepotul cuiva. Am avut treabă, săptămâna trecută la Ministerul Culturii şi ce credeţi? Secretarul de stat care m-a luat în primire era băiatul lui tata, adică frate-meu, nu ştiam că s-a angajat acolo, că de când s-a însurat nu prea mai vorbim.”

Potrivit asociaţiei Mătuşa Tamara, odată cu creşterea speranţei de viaţă, ţara noastră va începe să se confrunte cu un o nouă problemă, şi anume cea a strănepotismului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi