Nici un şef de stat n-a onorat invitaţia la petrecerea dată în cinstea lui Băsescu
Traian Băsescu a avut parte azi, cu ocazia zilei de naştere, de o petrecere absolut jenantă. Probabil că nici dacă era organizată de Vântu, Patriciu sau de către Opoziţie nu ieşea atât de prost. Deşi la eveniment au fost invitaţi zeci de şefi de stat, nici măcar unul n-a ajuns la restaurantul închiriat de preşedinte pentru a-şi sărbători ziua de naştere.
Din informaţiile noastre, un şef de stat a vrut totuşi să vină la petrecerea. Este vorba de preşedintele Albaniei, Bamir Topi, însă, din păcate pentru Băsescu, acesta n-a mai ajuns la Bucureşti, ci s-a deplasat, din greşeală, la Budapesta. Restul invitaţilor au preferat să-i trimită lui Băsescu o simplă scrisoare de felicitare, semn că popularitatea lui Băsescu a scăzut dramatic şi printre preşedinţii altor state, nu doar printre români. Mai mult decât atât, nici măcar una dintre felicitări n-a ajuns la Băsescu.
Motivele pentru care petrecerea de azi a preşedintelui a fost un eşec le-a explicat, în exclusivitate pentru TNR, Elena Udrea. „Am aflat cu părere de rău de la Poşta Maghiară că felicitările din partea şefilor de stat la adresa preşedintelui Traian Băsescu au ajuns la Budapesta, în loc de Bucureşti. Sunt foarte dezamăgită mai ales de preşedintele Norvegiei, căruia i-am trimis personal mai multe scrisori cu locul exact unde are loc petrecerea şi, cutoate acestea, n-a venit. Un neserios, nu am cuvinte…Dar cel mai tare m-a întristat faptul că n-am putut să-i ofer cadoul meu preşedintelui Băsescu. Sunt sigur că i-ar fi plăcut. Sunteţi primii cărora v-o spun: vroiam să mă îmbrac în Marilyn Monroe şi să-i cânt «Happy Birthday, Mr. President»”, s-a confesat Udrea.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.