TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Nicuşor Constantinescu scapă din nou! DNA a dispus din greşeală reţinerea lui Emil Constantinescu

Scris de Vasile
@
28 martie 2014 12:17
Nicuşor Constantinescu scapă din nou! DNA a dispus din greşeală reţinerea lui Emil Constantinescu

Vânătoarea baronului PSD Nicuşor Constantinescu eşuează lamentabil! Acesta a reuşit să scape din vizorul DNA, făcându-se nevăzut după ce, dintr-o regretabilă eroare, procurorii DNA au dispus reţinerea fostului preşedinte Emil Constantinescu.

Martorii spun că fostul lider CDR s-a arătat resemnat atunci când echipajul DNA a descins la sediul Facultăţii de Geologie. Procurorii spun că acesta i-a rugat pe mascaţi să aibă puţintică răbdare, până termină de mâncat un sandviş, iar apoi s-a lăsat încătuşat şi a urcat singur în furgonetă.

“De când am auzit că sunt pe urmele lui Nicuşor Constantinescu, am ştiut că e doar o chestiune de timp până mă voi trezi arestat”, a declarat geologul. “Doar am fost şeful statului! Ştiu cât sunt de competente organele. Haiti, Tahiti…”

În urma reţinerii fostului preşedinte Emil Constantinescu în dosarul baronului Nicuşor Constantinescu, mai multe personalităţi ar fi răsuflat uşurate, printre care folkistul Mihai Constantinescu, ONG-istul Nicuşor Dan, impresarul de manele Radu F. Constantinescu şi vedeta locală Nicuşor de la Brăila.

Citește mai mult despre:
DNA

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi