TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Noapte lungă la Guvern după explozia Covid! Orban a cerut lăutari și mai multă băutură

Scris de Călin
@
8 iulie 2020 12:54
Noapte lungă la Guvern după explozia Covid! Orban a cerut lăutari și mai multă băutură

Numărul record de infectări de azi nu putea rămâne fără reacție din partea premierului. Ludovic Orban i-a convocat pe toți miniștrii, dar și pe câțiva amici, la Palatul Victoria. ”Vom avea o noapte lungă, să veniți pregătiți cu ce vă trebuie. Nu vă mai dau țigări de la mine, ca data trecută”, le-a transmis Ludovic Orban.

Premierul a oferit chiar un exemplu de responsabilitate în acest sens, el cerând să fie aduși lăutari și mai multă băutură. ”Nu e ca și cum n-aș avea destulă băutură la birou, dar știți cum se zice, niciodată nu e prea multă băutură. Și, Doamne ferește, să nu ne trezim că rămânem fără băutură, ar fi o adevărată tragedie.”

Întrebat de jurnaliști la ce oră estimează că va ieși cu o declarație despre măsurile împotriva Covid pe care Guvernul ar urma să le ia, premierul a avut o ieșire nervoasă. ”Hai, că parcă ați fi nevastă-mea! De unde să știu eu până la ce oră stau? Știu doar că voi pleca ultimul din clădire, dar habar n-am la ce oră, depinde de cum curg lucrurile”, s-a răstit Orban la jurnaliști.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi