Nou atentat cu porc pe terenul mega-moscheii! Fanaticii au mutat acolo bustul lui Adrian Păunescu

Scris de Vasile
@
9 septembrie 2015 12:59
Nou atentat cu porc pe terenul mega-moscheii! Fanaticii au mutat acolo bustul lui Adrian Păunescu

Terenul viran oferit statului turc pentru construcţia unei moschei enorme a fost profanat din nou! După ce, săptămânile trecute, au încercat cu porci vii şi porci congelaţi, dar nu au reuşit să-i intimideze pe reprezentanţii cultului mahomedan, câţiva duşmani ai moscheii din bulevardul Expoziţiei au recurs noaptea trecută la un gest cu adevărat radical.

Pe scurt, fanaticii au furat bustul lui Păunescu din Grădina Icoanei şi l-au aşezat pe locul viitorului lăcaş de cult, stârnind reacţii puternice din partea comunităţii musulmane.

Cu toate că liderii lor insistă în continuare asupra construcţiei, mulţi enoriaşi au devenit reticenţi la ideea de a se ruga undeva unde a fost o statuie a lui Adrian Păunescu. “Allah e mare şi toate alea, dar eu nu intru acolo dacă miroase a jumări”, a declarat un român de origine afgană.

“Un gest de porc”, a comentat cu tristeţe vice-imamul Abdul Shakshouka, încercând din răsputeri, în pofida vântului puternic, să acopere bustul cu un cearşaf fără să-l atingă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi