O nouă regulă tâmpită de la UE. Pe grătar trebuie să pui 40% legume

Scris de Ionut
@
2 iulie 2016 12:37
O nouă regulă tâmpită de la UE. Pe grătar trebuie să pui 40% legume

În plină dezintegrare a blocului european, birocraţii de la Bruxelles se ţin de aceleaşi manţogării care i-au exasperat pe englezi. În loc să se concentreze pe dat afară din Europa pe toți jihadiştii invitaţi de doamna Merkel, ei au suplimentat normele de făcut grătar. Acum trebuie să pui minim 40% legume, altfel rişti o sancţiune europeană.

Un cetățean a fost deja prins de inspectori. Avea pe grătar doar mici și cabanos, și o jumătate de ciupercă. A fost amendat cu 500 de lei și inspectorii i-au aruncat 6 cabanoși, punând în locul lor niște morcovi, un broccoli și un snop de varză kale, spre oroarea mesenilor. Unei femei i-a venit rău și a leșinat, iar în cădere a spart borcanul cu muștar.

”Trăim o dictatură a veganilor birocraţi. Am ajuns eu, om la 50 de ani să vină UE să mă facă vegan în țara mea? Doamne Maica Domnului! N-am pățit în viața mea asemenea rușine. Să știți că nici în armată n-am văzut atâtea legume, am avut un șoc”, declară Victor T, cetățeanul șicanat de nenorociții de birocrați.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi