Oficial român: „Fiecare ministru francez va primi 300 de euro şi va fi trimis acasă”
Autorităţile centrale au anunţat că au luat această decizie după ce numărul francezilor care vin să ne dea sfaturi despre cum să ne comportăm cu ţiganii s-a mărit considerabil. „Suntem o ţară săracă şi nu putem să ne permitem programele de integrare socială a miniştrilor francezi. Să înveţi să nu dai sfaturi fără să te pricepi la o problemă e o chestie de educaţie care se rezolvă în zeci de ani, nu peste noapte”, a spus Decebal Popescu, director în cadrul MAE Român.
De altfel România a anunţat ca va solicita deschiderea unei linii de finanţare pentru rezolvarea acestei probleme. „Din păcate nu avem experienţă în astfel de lucruri şi nici suficienţi bani, cum are Germania de exemplu, pentru a-i trata uman pe miniştrii francezi. Aţi văzut cum fac nemţii, sunt civilizaţi, ei ţin miniştrii francezi în lesă şi cu botniţă, iar când fac o prostie adună cu lopăţica după ei”, au mai spus oficialii români.
UE în schimb, ne-a recomandat ceva moderaţie în privinţa tratamentului pe care-l aplicăm francezilor. „Trebuie să-i înţelegeţi şi pe ei, au o cultură bogată şi frumoasă, tradiţii păstrate sute de ani. Nu-i vina lor că mănâncă bătaie oriunde se duc şi sunt priviţi cu antipatie”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.