Patriarhul Daniel a trimis Guvernului nota de plată pentru ploaia de ieri
Ministerul Finanţelor a primit din partea BOR o notă de plată pentru prima ploaie din cadrul proiectului derulat în colaborare cu Ministerul Agriculturii.
„În mod normal am fi aşteptat o factură, dar am înţeles de la Patriarhul Daniel că metodologia BOR e întrucâtva diferită, în sensul că ei ne-au indicat un cont şi suma, urmând ca noi să le dăm un telefon când virăm banii”, a declarat Decebal Popescu, ministrul Finanţelor.
Patriarhul Daniel speră că oficialii din Ministerul Agriculturii şi fermierii sunt mulţumiţi de nivelul precipitaţiilor de ieri şi îşi cere scuze pentru căderile ocazionale de grindină.
„Am lăsat un preot novice să îndeplinească unele rugăciuni de ploaie şi, fiind tânăr şi neexperimentat, a încurcat cu rugăciunile de zăpadă. Din cauza asta, cu totul izolat, au fost şi porţiuni unde a căzut grindină, dar asigurăm fermierii că nu se va mai întâmpla”, a declarat Patriarhul Daniel.
Proiectul „Ce semeni, aia culegi”, realizat de Ministerul Agriculturii împreună cu BOR presupune efectuarea de rugăciuni de ploaie, soare şi alte fenomene naturale specifice muncilor agricole, în schimbul unor sume fixe de bani, alocate în special finanţării Catedralei Neamului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.