Pensia specială e nimic! Ciucă încasează o sumă colosală ca ajutor de handicapat
Se vorbește mult de pensia specială a premierul, însă puțină lume știe că Marian Ciucă încasează o pensie de handicap de câteva ori mai mare. El beneficiază de nu mai puțin de trei pensii de handicap. Dar, pe de altă parte, handicapurile lui Ciucă sunt vizibile pentru toată lumea, în timp ce calitatea lui de special este absolut scandaloasă.
E totuși de neînțeles de ce Marian Ciucă a fost numit premier, în condițiile în care două dintre cele trei pensii de handicapat de care beneficiază sunt pentru problemele de ordin mental. Așa cum toată lumea observă, premierul este extrem de lent în gândire, iar ideile proprii sunt la nivelul unui copil de 6 ani în cel mai bun caz.
„Premierul are un creier întârziat, asta ca să mă exprim elegant“, spune reputatul analist Decebal Popescu. „Nu poți avea încredere în el nici că e în stare să traverseze singur strada, dar cu toate acestea cineva l-a numit premier. Numai o persoană cu un retard putea să ia o astfel de decizie. Sau cineva extrem de rău intenționat.“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.