Pentru că a ajuns un imens șantier, Clujul va fi dat înapoi ungurilor, ca să-i redea frumusețea

Scris de Calin
@
27 iulie 2015 12:45
Pentru că a ajuns un imens șantier, Clujul va fi dat înapoi ungurilor, ca să-i redea frumusețea

Și-a propus să devină capitală a tineretului, dar a ajuns mai degrabă o capitală a Doreilor! Aceasta este trista poveste a Clujului, care de câteva luni bune e plin de tranșee pe principalele bulevarde ale orașului. Peste strălucirea dată de maghiari timp de câteva secole s-a așternut, la propriu, praful.

În atari condiții, soluția se impune de la sine: Clujul va fi dat înapoi maghiarilor, pentru că doar ei ar putea să-i redea frumusețea peste care primarul Emil Boc a trecut cu buldozerele și picamărele. ”Dacă nu se face asta rapid, Clujul riscă să devină un Mizil al Ardealului”, avertizează reputatul arhitect Decebal Popescu.

”Pentru că, să recunoaștem”, a continuat arhitectul, ”tot ce e frumos în Cluj e construit de maghiari. De exemplu, ei au făcut statuia lui Matei Corvin, una dintre cele mai frumoase din Europa, iar când românii s-au apucat de treabă au trântit statuia lui Avram Iancu, fără seamăn în hidoșenia sa. Dacă mai lăsăm mult românii să decidă în Cluj, orașul va fi sluțit până la nerecunoaștere.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi