Pentru că în România e din nou dictatură, Ceaușescu va fi reînhumat în Catedrala Neamului
Reparație istorică la 35 de ani de la Revoluție! Pentru că România este din nou o dictatură cu un președinte instalat la putere practic cât vrea el, osemintele dictatorului anterior, Nicolae Ceaușescu, vor fi aduse de la cimitirul Ghencea Militar și vor fi reînhumate cu onoruri militare în Catedrala Neamului.
”Nu întâmplător este primul român înhumat acolo”, explică Patriarhul Daniel. ”Ceaușescu este exemplul moral al conducătorilor României de azi, mai precis al lui Klaus Iohannis și al celor din Guvernul PSD-PNL. Ei sunt continuatorii de drept ai Epocii de Aur, când românii trăiau bine. Desigur, este de dorit ca și conducătorii de azi să aibă sfârșitul pe care l-a meritat și Ceaușescu: să fie și ei înhumați aici în Catedrală, cu aceleași onoruri acordate primului dictator autentic al acestei țări”, a spus emoționat Patriarhul Daniel.
”Cine a construit sistemul care i-a permis lui Iohannis să ne asigure stabilitate pe perioadă nedeterminată? Cine i-a învățat administrație pe guvernanții de astăzi? Cine i-a ținut în funcții pe securiștii care sunt fie la putere, fie părinții celor aflați azi la putere? Iată de ce Nicolae Ceaușescu merită toată prețuirea noastră”, a spus noul ministru al educației, Daniel David, prezent la ceremonie alături de valorile politice ale prezentului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.