PNL lansează Ciookster, un fel de Bookster care are doar cartea lui Ciucă
În căutare de noi metode prin care să-și bată joc de banul public, PNL a cheltuit nu mai puțin de 2 milioane de euro pentru un proiect cel puțin ciudat. Este vorba de Ciookster, un fel de Bookster care are doar cartea lui Marian Ciucă.
Mai mult, Ciookster nu doar că are o singură carte, dar are și un singur exemplar din ea. Așa că vârful de cititori pe care îl poate atinge Ciookster în cea mai bună zi a sa este 1, un singur cititor – deși, din motive evident, acesta va fi aproape tot timpul 0.
Un abonament lunar la Ciookster costă doar 12 bani, dar oricine împrumută cartea lui Ciucă va participa la o tombolă lunară la care se vor da premii de 10.000 de lei. Asta înseamnă că, într-un scenariu optimist în care se găsesc doi cititori într-o lună pentru cartea lui Ciucă, Ciookster va avea venituri de 24 de bani și cheltuieli cu tombola de 10.000 de lei, deci un deficit de 9.999,76. Iar asta, cum spuneam, într-o lună bună.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.