Ponta dă cu o mână şi ia cu două! TVA scade abia în iunie, azi scade valoarea bonului de masă
Pentru că mult discutata problemă a scăderii TVA-ului la alimente a fost soluționată victorios, premierul Ponta a dorit să echilibreze balanța economică încă de pe acum! Valoarea bonurilor de masă destinate contribuabililor a scăzut, de azi, cu 15%, aceasta fiind doar prima reducere pe anul acesta.
”E perioada reducerilor și așa cum TVA-ul a intrat la solduri, și bonurile de masă beneficiază de un discount favorabil consumatorilor”, a transmis premierul.
”De când valoarea bonului de masă a scăzut, parcă sunt mai cumpătat la mâncare, nu mai fac excese și nici risipă!”, a spus un cetățean, bucuros de noua inițiativă. După data de 1 Iunie, de când noul TVA alimentar va intra în vigoare, numărul bonurilor de masă primite de un individ se va înjumătăți.
”Este o măsură extraordinară! Numai așa putem combate obezitatea și diabetul în România!”, a spus un militant al partidulul premierului. Românii așteaptă acum toamna, când umblă vorba că se va inaugura primul Mall al Foamei, pentru un management echilibrat al distribuirii mâncării pentru populație.
Autor: Mădălina
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.