Ponta își arogă meritele pentru echinox: „Iată, în mandatul meu ziua a devenit egală cu noaptea”

@
23 septembrie 2014 16:34
Ponta își arogă meritele pentru echinox: „Iată, în mandatul meu ziua a devenit egală cu noaptea”

Deși campania electorală nu a început în mod oficial, candidații la președinție au început deja să facă propagandă politică asumându-și tot felul de realizări. Victor Ponta este campionul declarațiilor politice de campanie, în această dimineață lăudându-se la România TV că a reușit să facă ziua egală cu noaptea.

„În ciuda piedicilor duse de președintele Băsescu și a moștenirii dezastruoase rămase de la guvernele precedente, am reușit să reducem din inechitatea socială care domnea până acum în România. De acum încolo nu poate decât să ne fie bine”, a spus premierul Ponta.

Acesta a precizat că anul acesta, din lipsa fondurilor, atât ziua cât și noaptea vor avea doar 12 ore. De anul viitor însă, prin accesarea de fonduri europene, cele două jumătăți ale zilei vor avea câte 13 ore fiecare.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi