Ponta nu intră în turul doi! 90% din alegătorii lui sunt senili şi vor uita să vină la vot
Un sondaj electoral independent îi strică lui Victor Ponta toate calculele privind primul tur al prezidenţialelor. Pentru că media de vârstă a electoratului său trece bine de 75 de ani, votanţii lui s-ar putea să uite să se prezinte la vot, fiind amnezici, senili, sau schizofrenici, iar premierul ar putea să nu prindă turul doi.
“Ca să vă faceţi o idee, în Teleorman problema cu alegătorii senili şi amnezici e atât de gravă, că va trebui să ne bazăm exclusiv pe votul celor decedaţi, şi le recomand şi celorlalţi primari din teritoriu să procedeze la fel. În acest moment, dacă ne-am baza doar pe bătrânii amnezici, am avea un scor mai mic decât Monica Macovei”, a declarat Liviu Dragnea la o şedinţă de campanie.
Situaţia ar putea fi agravată de copiii sau nepoţii alegătorilor senili, care nu le vor aduce aminte boşorogilor să se ducă la vot, sau chiar le vor spune să stea acasă, că imediat începe meciul Sevilla-Steaua şi Duckadam e în formă maximă, fiind şanse mari ca Steaua să ia Cupa Campionilor Europeni.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.