Ponta se scuză după ce a greșit imnul României: L-am învățat direct în rusă, de la tovarășul Iliescu
Dacă de regulă preferă să mintă, Victor Ponta a surprins azi pe toată lumea cu o declarație sinceră. După ce a gafat la Antena 3, greșind versurile imnului României, actualul premier a recunoscut că vina îi aparține mentorului său, Ion Iliescu. Acesta l-ar fi învățat versurile imnului direct în rusă, fără să-i ofere și o traducere adecvată în română.
”Am tradus singur, fără să știu rusa chiar atât de bine ca tovarășul Ion Iliescu”, a spus Ponta. După care a demonstrat că nu minte și a recitat în rusă toate cele 11 strofe ale imnului României, Проснись, Румынии!
Analiștii politici spun că dacă nu ar fi candidat la prezidențiale, Ponta nu ar fi fost nevoit să traducă imnul din rusă în română, deci nu ar mai fi ajuns să facă gafa de la Antena 3. ”Dar așa e când toată lumea vrea la putere – fie că vorbim de vinul La putere de la Cramele Recaș, fie că vorbim de Palatul Cotroceni – gafele sunt inevitabile”, spune reputatul Decebal Popescu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.