Premierul Ciucă i-a dat milionul de lei lui David Popovici în monede de 50 de bani
Gest straniu făcut de premierul Marian Ciucă. Acesta a ținut să-l premieze personal pe David Popovici cu milionul de lei din fondul de rezervă, dar a avut și o pretenție extrem de specifică: banii să-i fie dați înotătorului în monede de 50 de bani.
Scena cu Ciucă înmânându-i lui David Popovici borcanele cu monede de 50 de bani a avut însă hazul ei. Din cauza burții proeminente, premiul a avut mari probleme să se aplece după bani, dar cu toate astea n-a acceptat ajutorul nimănui. Nici măcar când a căzut în cap și s-a rostogolit pe podea nu s-a dat bătut și a continuat să se aplece personal după bani.
Apropiații premierului spun că acesta a dezvoltat o obsesie pentru moneda de 50 de bani. „Nefiind deloc inteligent, de fiecare dată când învață ceva nou devine obsedat de acel ceva. De când Ciolacu și-a bătut joc de el și i-a dat o monedă de 50 de bani ca să-i aducă o cafea nu mai are în cap nimic altceva în afară de moneda de 50 de bani“, ne-a spus o sursă de la Palatul Victoria.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.