Propagandă în instituţiile publice! Solitaire-ul a fost modificat să aibă faţa lui Ponta!
Surpriză uriaşă pentru toţi funcţionarii publici care şi-au deschis computerele în această dimineaţă. Au urmat scene de furie şi neputinţă în spatele tuturor ghişeelor din ţară, pentru că funcţionarii au descoperit că Solitaire-ul, softul esenţial în administraţia publică, fusese înlocuit cu unul care avea faţa lui Ponta pe toate cărţile, atât pe faţă, cât şi pe spate.
“Îmi distrage atenţia, nu mai pot să fiu atentă atunci când îi trimit la plimbare pe fraierii care ajung la ghişeul meu. Risc să-i trimit la ghişeul corect, şi să-mi atrag ura colegilor. Pe lânga asta, când îi văd mutra lui Ponta îmi piere pofta de salamul pe care îl ţin în sertar. Am slăbit 6 kilograme de azi-dimineaţă”, spune Mioara, funcţionară la ANAF.
Premierul Ponta şi-a justificat gestul motivând că el a inventat Solitaire-ul şi că schimbarea softului pe toate computerele din administraţie nici n-a costat aşa mult, doar 120 de milioane de Euro: “Slavă Domnului, la cât am mărit taxele sunt mândru să declar că avem de unde să-i furăm”, a spus Ponta.
Times New Roman revine pe ecrane. Ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.