Putin plusează. Ţările care plătesc gazul în ruble vor primi rest caramele şi gumă
După ce a stabilit că gazul rusesc va putea fi plătit doar în ruble, Vladimir Putin a plusat azi și a anunțat că restul îl va da în caramele și gumă. Caramele și gume rusești, bineînțeles. Rușii s-au asigurat deja că prețul gazului este de așa natură încât să fie nevoie de rest indiferent de cantitatea cumpărată.
În acest sens, Rusia a început să construiască o nouă conductă, Nord Stream 3, prin care intenționează să trimită în Europa restul în caramele și gumă. Conform unor imagini din satelit, Rusia pare să aibă sute de mii de tone de caramele care s-au întârit, iar probabil prin oferirea lor ca rest încearcă să scape de ele.
Țările europene spun că nu vor accepta restul în caramele, sau cel puțin nu în caramele rusești, pentru că acestea sunt extrem de tari și riști să-ți rupi dinții în ele. Politicienii europeni insistă să primească doar caramele moi, mai ales că au o vârstă și dantura lor nu este chiar cea mai puternică.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.