Reacţie la Alianţa Vestului. Toate celelalte localităţi au format Alianţa Restului
Localitățile din România care nu au fost incluse în Alianța Vestului au reacționat imediat la tentativa de separare a țării și au format în doar câteva ore Alianța Restului. La ceremonie au participat sute de primari din toate colțurile țării, iar ce ce nu au putut veni și-au trimis reprezentanți cu diurna plătită pe cinci zile avans.
„Scopul acestei Alianțe a Restului e să unească interesele primarilor pentru proiecte de infrastructură, cum ar fi străzi, semne de circulație, dungi, borduri, înlocuiri borduri, zugrăveli, fântâni arteziene cu șapte melodii, autobuze care se strică cum ies în trafic etc. Totodată vom colabora, la fel ca primarii din Alianța Vestului, în șmenuri, fonduri europene, ajutoare sociale pentru voturi și alte activități”, au declarat inițiatorii Alianței.
Odată cele două alianțe formate a început deja cursa pentru înarmare. Alianța Restului are armata mai puternică, putând aduce sub steag 580.000 de funcționari publici, echipați cu cereri, formulare și ștampile. De partea celaltă se așteaptă mobilizarea a trei divizii de referenți gradul II, plus două divizii speciale de birocrați din ungaria, care pot cere acte și în maghiară.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.