Recrutări în ALDE. Tinerii prinși la furat sunt înscriși automat în partid
Pentru că în ultima vreme au fost excluși foarte mulți membri de partid, întrucât au critica politica de cadre și faptul că sunt prea mulți infractori pe-acolo, ADLE a decis să-și completeze rândurile cu oameni de nădejde care nu vor fi deranjați de dosarele penale ale candidaților. Astfel, tinerii care au împlinit 18 ani la data efecturării primei tâlhării sau primului furt, vor fi înscriși automat în partid.
„Pentru a primi legitimația de membru nu este nici măcar nevoie să fii condamnat. E suficient să aduci o dovadă de la poliție sau parchet că a început urmărirea penală împotriva ta pentru orice fel de infracțiune împotriva proprietății. Nu vor fi acceptați candidații cu dosare simple, făcute pentru accidente de circulație sau diverse chestii «din culpă». Noi apreciem premeditarea, arată că ai tărie de caracter și voință”, a declarat președintele ADLE, inculpatul Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.
Reprezentanții ALDE au dat de înțeles că vor exista bonusuri pentru tinerii care au făcut infracțiuni consistente și pentru recidiviști. „Dacă ai un contract cu statul, dacă ai jefuit un orfelinat, dacă ești primar și ai furat din banii de școli să dai la biserică și ți-ai tras și tu un comision, putem negocia chiar pentru un post de vicepreședinte”, a explicat secretarul executiv al ALDE.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.