România și-a reglat balanța de comerț exterior după ce a reușit să exporte 1,2 kg de cireșe
Suntem bogaţi! România a trecut pe excedent comercial, după ce un şeic din Arabia Saudită a cumpărat de la noi o cantitate impresionantă de cireşe, adică 1,2 kg, la un preţ încă nedezvăluit de Banca Naţională, pentru că “românii efectiv nu ar înţelege suma”. Banii sunt atât de mulţi, încât Trezoreria a trebuit să-şi mai deschidă un cont, că nu încăpeau toate zerourile într-un Excel.
Fiind o tranzacţie atât de mare, Uniunea Europeană a impus ca cele 218 cireşe să provină din cât mai multe judeţe, ca să nu existe concurenţă neloială. La circa 5 cireşe per judeţ, se pare că problema infrastructurii la sate ar fi rezolvată.
Avem bani, avem şi probleme! Din păcate vânzarea cireşelor şi îmbogăţirea ne-au atras şi duşmani, sau prieteni de conjunctură. Elveţia ne-a trimis deja un mail prin care ne anunţă că băncile de acolo ar fi dispuse să ne ţină banii, dar evident o să ne coste.
Experţii în finanţe spun însă că se aşteaptă din clipă în clipă un comunicat de la Guvern, prin care se va anunţa că banii s-au furat şi fapta s-a prescris.
Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.