TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Rusia susține că a pierdut doar 5800 de soldați, din care 3000 au înviat deja

21 septembrie 2022 14:40
Rusia susține că a pierdut doar 5800 de soldați, din care 3000 au înviat deja

„Pierderile noastre până în prezent se ridică la 5.937 de morți”, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 24, potrivit Le Monde.

El a mai spus că Rusia „nu se luptă atât de mult cu Ucraina, cât cu Occidentul” pe terenul operațional, la câteva minute după decizia președintelui Vladimir Putin de a declara o mobilizare militară parțială. Iar întrucât lupta lor este una sfântă, mai bine de 3000 de soldați au început deja să învie ca să participe din nou la luptă.

Ei spun că au fost inspirați de garnizoana din Insula Șerpilor, care a murit în întregime, cu tot cu comandant, apoi a înviat la loc, cu șeful lor în frunte și a fost astfel decorată de președintele țării dușmane. Dar, cel mai puterni îndemn le-a fost dat chiar președintele Putin care, de la începutul conflictului a murit de cel puțin 8 ori conform presei independente occidentale și, de fiecare dată, s-a întors la viață mai puternic și mai pufos.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi