Rusia va anexa toate țările în care are ambasade, pentru a-și proteja minoritatea rusă angajată în ele
Moscova a anunțat că va solicita referendumuri de alipire la Federația Rusă oriunde există o minoritate rusă, care se simt asupriți sau cărora nu li se permite utilizarea limbii ruse în viața de zi cu zi.
„În primul rând, avem ambasade – multe ambasade – în care există o minoritate rusă căreia nu îi sunt garantate drepturile. Concetățenii noștri ies din ambasade și nimeni nu le vorbeste in rusă. Mă refer în primul rând la porcii de câini din Vanuatu și Kiribati, care ne sfidează, refuză să învete limba rusă și pe care ne pregătim să îi survolăm cu Tupolevul”, a declarat vice-premierul rus Dmitry Rogozin. Acesta a amenințat și România din același motiv, dar apără Bulgaria: „La aștia măcar înțeleg în p*** mea ce scrie în restaurante”, a adăugat vice-premierul rus.
Urmatoarele tinte, Danemarca si Olanda, având în vedere proporția mare de angajați ai ambasadelor rusești raportată la populația totală, au fost declarate teritorii rusești, singurul impediment în consfințirea alipirii la Marea Rusie fiind lipsa pistelor de aterizare suficient de mari pentru Tupolev-ul 160 în care vice-premierul Dimitry Rogozin aducea ștampila.
Chiar și Papa Francisc a cerut NATO expulzarea liftierului rus, pentru a evita anexarea: „E o rușine, toți cardinalii au început de 2 saptamani să îi pupe mâna și să îi dea bilețele scrise în rusă ca să îi ducă la etaje”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.