Ruşii ne sar din nou în ajutor! Se oferă să ţină ei aurul de la Roşia Montană ca să nu-l ia RMGC-ul

Scris de Vasile
@
13 septembrie 2013 00:30
Ruşii ne sar din nou în ajutor! Se oferă să ţină ei aurul de la Roşia Montană ca să nu-l ia RMGC-ul

Vechiul aliat şi prieten al României, Rusia, ne sare din nou în ajutor în clipele cele mai grele! În cadrul celei mai recente întrevederi la nivel înalt, reprezentanţii Kremlinului s-ar fi oferit să păstreze ei aurul de la Roşia Montană într-un loc secret, adăpostit de orice intervenţie nedorită a canadienilor de la Gabriel Resources.

În comunicatul Moscovei se menţionează că între ţările noastre există “o veche tradiţie de luat aurul românilor şi făcut pe niznaiul după aceea”, fapt subliniat de însuşi preşedintele rus:  “În condiţiile în care ameninţarea RMGC pluteşte asupra zăcământului de la Roşia Montană, ar fi un gest de maximă înţelepciune din partea românilor să ni-l trimită spre păstrare. Gândiţi-vă la zecile de tone de aur pe care ni le-aţi lăsat acum aproape o sută de ani. Am ascuns atunci tezaurul atât de bine încât nimeni nu va mai pune mâna pe el în vecii vecilor. Asta înseamnă consecvenţa rusească!”, a declarat Putin.

Dărnicia ruşilor este cu atât mai evidentă cu cât aceştia nu cer nimic în schimbul păstrării aurului în siguranţă. “Dacă ne lăsaţi să îl ţinem, în ideea că nu-l veţi mai vedea înapoi niciodată, ne oferim chiar să îl transportăm gratuit”, a adăugat preşedintele rus.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi