Ruşii se jură că ne-au returnat deja tezaurul: „Vi l-am lăsat într-o cutie de valori la BCR Piteşti”
După zeci de ani de tergiversări, Rusia se spală pe mâini de chestiunea tezaurului! În cel mai recent comunicat al Kremlinului, preşedintele Vladimir Putin se jură că ar fi returnat demult României cele peste 90 de tone de aur, depozitându-le într-o cutie de valori la BCR, sucursala Piteşti.
“Dacă, printr-o întorsătură tragică a evenimentelor, tezaurul României a dispărut cumva din cutia de valori, ne pare rău pentru pierdere, dar răspunderea aparţine în totalitate băncii”, a adăugat Putin. “Noi vi l-am dat de ani buni! Poate că am uitat să vă înştiinţăm în acest sens, dar ştiţi, programul nostru e foarte încărcat, avem de cheltuit zilele astea 90 de tone de aur care nu au absolut nicio legătură cu tezaurul vostru, pentru că pe ăla vi l-am returnat, serios.”
“Să moară mama Rusia dacă minţim”, a adăugat un înalt oficial de la Moscova, aducând asigurări publicului că furnalul proaspăt instalat la Kremlin nu aparţine unei topitorii de aur.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.