TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Să fie oare printre victimele de la Paris? Nimeni nu mai știe nimic de Rareș Mănescu

Scris de Călin
@
16 noiembrie 2015 19:27
Să fie oare printre victimele de la Paris? Nimeni nu mai știe nimic de Rareș Mănescu

La întrebarea ”Ați mai auzit ceva de Rareș Mănescu?”, absolut orice român va ridica din umeri. Pentru că, într-adevăr, nimeni nu știe nimic de primarul Sectorului 6. Nici bucureștenii în general, nici locuitorii sectorului, ba nici măcar angajații primăriei Sector 6. ”Nu, nu l-am văzut!” îți răspund toți, fără excepție.

Asta a făcut ca o simplă întrebare, ”Oare Rareș Mănescu e printre victimele atentatului de la Paris?” să-i înfioare pe cunoscuții primarului. Cum nimeni nu l-a mai văzut din ziua tragediei din Paris, nu există în acest moment nici o dovadă că primarul Sectorului 6 trăiește. Gândurile negre sunt alimentate și de faptul că Rareș Mănescu era un obișnuit al călătoriilor în Franța.

”Nu vom afla probabil niciodată adevărul”, crede un angajat din primăria condusă de Rareș Mănescu. ”Dar noi oricum eram deja de mult resemnați la gândul că nu-l vom mai vedea niciodată pe aceste holuri. Chiar sunt oameni care nu l-au văzut niciodată, nici măcar în poze, dar asta nu înseamnă că nu ne va fi dor de el. A fost, totuși, primarul nostru atâta timp.”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi