Să ne rugăm alături de politicienii noştri

Scris de Calin
@
18 martie 2010 16:03

Odată ajunşi deputaţi, aleşii noştri ar trebui să vină cu iniţiative legislative. Unii dintre ei, dacă nu chiar toţi, ar face însă bine să se abţină de la demersul ăsta. De exemplu, pedelistul Mircea Lubanovici,  care vrea să depună la Parlament două proiecte de lege, prin care să instituie două sărbători naţionale, ambele nelucrătoare: Ziua naţională de rugăciune şi Ziua românilor de pretutindeni.

 

“Voi propune o Zi naţională de rugăciune, pentru ca naţiunea română să aibă o zi nelucrătoare, în care poporul român, care se declară creştin, să poată să se roage. Să avem o zi în care să putem să ne rugăm lui Dumnezeu”, a declarat Lubanovici, într-o conferinţă de presă.

 

Îi recomand domnului Lubanovici să nu aştepte până se aprobă ziua naţională de rugăciune şi să înceapă de pe acum să se roage lui Dumnezeu să-i dea mai multă minte. Cât despre ziua românilor de pretutindeni, îl anunţ că există deja şi se sărbătoreşte în fiecare an. Culmea, mai şi cade întodeauna pe aceeaşi dată, 1 decembrie.

Ca să vă faceţi o idee asupra calităţii iniţiativelor lui Lubanovici, el are până acum, conform site-ului Camerei Deputaţilor, 18 iniţiative legislative, din care 5 respinse definitiv şi restul în curs de respingere. Deci omul nu iroseşte doar timpul lui, ci şi pe cel al colegilor lui (care, oricum, sunt ocupaţi să şi-l irosească pe al lor). Fapt care explică parţial şi ideea sa: dacă vom avea mai puţine zile lucrătoare pe an, numărul zilelor în care pedelistul se ocupă de prostii pe banii contribuabilului va fi mai mic.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi