Savanţii de la CERN au găsit ceva mai mic decât bosonul lui Higgs: procentul lui Predoiu
Ultima descoperire a fizicienilor de la CERN sfidează toate legile naturii! Într-un comunicat recent, aceştia au anunţat identificarea unei particule de 174 de ori mai mici decât bosonul lui Higgs, considerat până acum cea mai penibilă componentă a materiei. În urma unei şedinţe de urgenţă, chestia infimă a fost botezată “procentul lui Predoiu”, o trimitere la un obscur candidat la primărie, adesea subiect de glume printre cercetători.
“Asemenea particulei lui Dumnezeu, procentul lui Predoiu e o particulă elementară ipotetică. Însăşi şansa ca el să existe e destul de mică, undeva la 0,001%, pentru că ar putea fi doar o anomalie în câmpul Pandele-Firea”, spune Ernst Hodensack, fizician elveţian. “Vom afla luni dimineaţă, atunci când vin rezultatele de la coliziunea de particule complet nesemnificative.”
“Uneori, când ne plictisim în acceleratorul de bosoni, facem tot felul de ghicitori. Ce-i mai mică şi mai mică decât p*ţa de furnică? Procentul lui Predoiu!”, râde Franz Nasenloch, îngrijitor la CERN. “Bineînţeles, eu înţeleg foarte vag poantele astea, că n-am studii de fizică avansată. Dar pe specialişti îi amuză teribil!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.